Vești grozave pentru românii care încă n-au ajuns pe litoralul românesc anul acesta.
Este bine de știut faptul că prin intermediul acestui program cei interesați pot plăti tarife cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat o nouă ediție a programului "Litoralul pentru toți", cu tarif de 35 de lei pe noapte.
Programul social „Litoralul pentru toți”, a ajuns la ediția cu numărul 41, a început din 28 august și durează până la finalul sezonului.
În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone ale Marea Neagră la tariful ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârful sezonului, arată datele Federației. Patronatului din Turismul Românesc (FPTR).
Până în prezent și-au anunțat participarea 30 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc.
„În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, „Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de români care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această activitate pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată. luna septembrie”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.
Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare.
La un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare, cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană.
Programul Litoralul pentru Toți se află la ediția cu numărul 41 și este singurul program social din România susținut integral de mediu de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toți se găsesc pe site-ul Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin administratorii de turism.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație care are patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hotels restaurant”, în componența societății comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.
Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin administratorii de turism.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație care are patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hotels restaurant”, în componența societății comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.