joi, 20 aprilie 2023

FLY LILI, fly!


Fly Lili va fi prima companie care va zbura regulat de pe aeroportul Băneasa, conform B1TV.

Controlat integral de compania turcă Coral Holding AȘ, turoperatorul Coral Travel a anunțat oficial oferta sa de zboruri charter pentru destinațiile de vacanță din regiune.

Coral Travel Group (OTI Holding) desfășoară operațiuni prin intermediul a 37 de companii active în 22 de țări. Compania este administrată de cetățeanul german Jurgen Andreas Faff (53 de ani), asociat minoritar, și are ca obiect principal de activitate transporturi aeriene de pasageri.


✈️ EXCLUSIV:

Fly Lili, înregistrată în România, va închiria pe termen lung de la Carlyle Aviation două avioane produse de Airbus. Pe larg aici.

Fly Lili, fly!

marți, 11 aprilie 2023

AirConnect a lansat recent primele curse regulate.

AirConnect, companie aeriană înfiinţată în 2021 de Tudor Constantinescu, unul dintre antreprenorii care au pus bazele Blue Air, şi de alţi patru investitori privaţi, a lansat recent primele curse regulate, interne şi externe.

Primele destinaţii acoperite sunt din Bucureşti către Baia Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Budapesta, precum şi Cluj – Budapesta.

Din luna iunie, vor fi operate şi alte rute, respective între Bucureşti şi Dubrovnik şi ȋntre Constanţa şi Cluj, Oradea, Suceava, Timişoara.

,,Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la preţuri avantajoase, sigură, rapidă şi confortabilă ȋntre Capitală şi unele dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinaţiilor interne, cât şi a celor externe”, a declarat Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect.

Flota AirConnect include două aeronave ATR 72-600, cu o configuraţie de 68 de locuri.
apiland.ro

Postări populare