miercuri, 29 decembrie 2021

Recomandări pentru pasageri la sfârșit de an.


Creșterea estimată a numărului de pasageri pe fluxul de plecări internaționale, de până la 100% față de perioada anterioară, a impus măsuri de creștere a capacității de procesare la aeroportul Henri Coandă.

Astfel, pe fluxul de plecări sunt deschise și operaționale toate ghișeele de check-in precum și toate filtrele de control de securitate și ghișeele de control pașapoarte.

Totodată, administratorul aeroportului, CN Aeroporturi București, a solicitat companiilor aeriene și agenților de handling să depună, la rândul lor, eforturile necesare – în special prin asigurarea de personal suficient – pentru procesarea rapidă a pasagerilor și asigurarea unui trafic fluent pe aeroport.

Facem apel la toți pasagerii să respecte măsurile de combatere a pandemiei de CoVid-19 aplicabile în aeroport, inclusiv pe cele privind distanțarea și purtarea măștii de protecție.

Recomandăm ferm pasagerilor să se prezinte din timp la aeroport – cu minimum 3 ore înaintea orei decolării – și să dețină toate documentele necesare călătoriei, așa cum le este solicitat de către compania aeriană transportatoare:
  • bilet de avion,
  • carte de identitate / pașaport,
  • certificate de testare / vaccinare,
  • cod QR PLF,
  • etc.
De asemenea, rugăm pasagerii să manifeste răbdare și înțelegere pentru eforturile personalului din aeroport – autoritățile din multe țări de destinație solicită, la check-in, și verificarea documentelor medicale pe lângă cele uzuale (CI/pașaport și bilet de avion), ceea ce face ca durata acestor formalități să fie semnificativ extinsă.

Și pe fluxul de sosiri continuă să se înregistreze valori ridicate de trafic, similare celor dinaintea Crăciunului.

În consecință, pentru reducerea timpului de verificare a documentelor la intrarea în țară, se mențin măsurile anunțate în zilele anterioare - suplimentarea personalului aeroportului, al DSP dar și al Poliției de Frontieră și Jandarmeriei, utilizarea fluxului charter pentru maximizarea capacității, debarcarea secvențiată a pasagerilor la orele de vârf.

Cele mai multe aeroporturi europene și din întreaga lume se confruntă în această perioadă cu o situație similară, perioada Sărbătorilor de Iarnă fiind una în care, tradițional, oamenii călătoresc mai mult.

luni, 20 decembrie 2021

Voucherele de vacanță pot fi acordate și salariaților din privat, valoarea maximă a acestora ajungând la 13.800 lei.


Voucherele de vacanţă sunt soluţia optimă pentru a susţine refacerea capacităţii de muncă a întregii echipe.

În sectorul privat, acestea pot fi acordate tuturor angajaţilor care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a 6 salarii minim brute garantate pe ţară.

„Voucherele de vacanță pot fi acordate și salariaților din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de ordină în regim de turism intern. Mai mult, pe durata acestui an, prin comparație cu angajații din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanță. Datorită impactului pozitiv de pe plan economic și social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată crește atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

Printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanță menționăm 100% deductibilitate fiscală în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal și scutirea de contribuția asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.

De asemenea, sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale datorate de angajat.

Voucherele de vacanță primite de salariați pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate și alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear.

Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Emiterea voucherelor de vacanță poate fi făcută doar de către entitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice.

În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic.

Mai mult, în vederea digitalizării, sunt disponibile aplicații mobile gratuite pentru utilizatori, cât și platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide și se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operațiuni și tranzacții.

Sursa: Comunicat Ministerul Antreprenoriatului si Turismului

marți, 7 decembrie 2021

Formularul de localizare a pasagerului va fi introdus din 20 decembrie.

Raed Arafat, Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a anunţat faptul că România va introduce, din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în alte ţări.

Îl completează pasagerul, îl completează, în mod normal și recomandabil, înainte să înceapă călătoria, adică înainte să se îmbarce în avion sau înainte să înceapă călătoria către România, ca să nu stea să completeze la graniţă şi atunci să apară un rând mai mare şi să întârzie procesarea pasagerilor. În momentul în care l-a completat, va conţine date personale, plus, bineînţeles, adresa unde merge. Pentru cetăţenii români adresa unde vor merge, unde locuiesc, pentru cetăţenii străini la ce hotel sau dacă merg în mai multe locuri unde merg, în ce date și la ce hoteluri.

O să fie făcută o campanie de informare, pentru asta este până în data de 20 decembrie, pentru că mai sunt anumite lucruri care trebuie făcute. Aici STS este cel care realizează partea digitală şi urmează să fie anunțat acest lucru și toate detaliile în timp util, pentru ca lumea să ştie de unde să-l acceseze şi să-l completeze.

Formularul va fi obligatoriu şi va trebui complet de către toţi cei care intră în ţară, din UE sau din afara blocului comunitar.


Formularul de localizare a pasagerului va putea fi completat accesând plf.gov.ro.


14 pași pentru completarea formularului de localizare a pasagerilor (PLF)
  1. Vă autentificați pe baza unei adrese de e-mail și apăsați butonul ”Autentificare”. Dacă e-mailul este valid, veți fi informat că s-a trimis un link.
  2. Verificați e-mailul, accesați link-ul primit și veți fi redirecționat în aplicația de completare a formularului
  3. Accesați butonul verde ”Formular nou” din partea dreapta-sus a ecranului
  4. Selectați secțiunea CNP dacă dețineți o carte de identitate din România sau opțiunea Pașaport/Act de Identitate dacă prezentați alt document la trecerea frontierei
  5. Completați câmpurile obligatorii ale formularului cu numele și prenumele, țara din care ați plecat, data plecării și punctul de trecere a frontierei
  6. Introduceți adresa de destinație
  7. Completarea numărului de telefon la care puteți fi contactat pe perioada șederii în România
  8. Selectat modul de călătorie: autoturism, tren, autocar, avion sau vapor și introduceți toate datele necesare în funcție de tipul de transport.
  9. Indicați o persoană de contact în caz de urgență
  10. Țările vizitate anterior, inclusiv cele tranzitate pe timpul călătoriei
  11. Dacă este cazul, adăugați datele minorilor care vă însoțesc
  12. În ultima etapă, bifați că sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de căte autoritățile competente și că ați luat la cunoștință prevederile legislației în vigoare
  13. La final, apăsați butonul verde Salvează, iar aplicația va genera formularul digital de intrare în România
  14. Din meniul Listă formulare, puteți vizualiza toate formularele pe care le-ați completat pentru intrarea în țara noastră timp de 15 zile
FAQ despre PLF
1. Ce este formularul digital de intrare în România?
Formularul este un document în care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit înainte de a intra în România.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

2. Ce informații conține formularul digital de intrare în România?
  • Numele și prenumele, datele de identificare și de contact;
  • Țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate;
  • Localitatea și adresa de destinație în România;
  • Mijlocul de transport cu care călătorește spre România;
  • Data intrării în România;
  • Datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.
3. Cine trebuie să completeze formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de către toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.

4. Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?
Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.

5. Când trebuie să completez formularul?
Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

6. Cum se verifică formularul?
La verificarea cărții de identitate/pașaportului în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul. Acesta nu trebuie tipărit

7. Cine are acces la datele personale completate în formular?
Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane. STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în țară.

8. Ce se întâmplă cu cetățenii care vor veni în România fără PLF?
Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore.
Necompletarea Formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

9. Cine verifică PLF-ul în punctele de frontieră?
La intrarea în țară, după verificarea cărții de identitate/pașaportului, în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.

10. Dacă sunt persoane din aceeași familie care călătoresc împreună, completează toți formularul?
În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei.

11. Trebuie să introduc toate țările prin care am trecut?
În formular se introduc datele despre țara în care am călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-am tranzitat în ultimele 14 zile.
Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederilor Codului Penal și se pedepsește conform legii.

12. Dacă am greșit, pot edita formularul?
Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați.
Toate formularele pe care le-ați completat la intrarea în țara noastră pot fi vizualizate în meniul „Listă formulare” din aplicație.

13. Ce se întâmplă cu formularele după completare?
Formularul ajută personalul medical să realizeze anchetele epidemiologice și să asigure măsurile sanitare.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

14. Unde se stochează datele din formular?
Toate formularele se stochează în infrastructura de comunicații a statului român. Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.

15. Dacă nu am adresă de e-mail cum completez formularul?
Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.

Procedura la intrarea în țară cu formularul digital
"Din punct de vedere practic, la controlul de frontieră va fi următoarea procedură: în momentul în care persoana se prezintă în punctul de trecere, poliţistul de frontieră efectuează formalităţile de control prin verificarea automată a paşaportului sau a cărţii de identitate pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară.

De asemenea, poliţistul de frontieră va verifica autenticitatea şi valabilitatea certificatului verde. După citirea automată a acestor date, în aplicaţia Poliţiei de Frontieră, în intervalul de câteva secunde, poliţistul primeşte confirmarea existenţei sau inexistenţei formularului digital de intrare în România. În funcţie de rezultatul verificării, datele sunt trimise către Direcţia de Sănătate Publică în vederea luării măsurilor ce se impun", a spus comisarul-şef Fabian Bădilă.

El a precizat că acest document nu trebuie tipărit, ci este citit automat prin intermediul dispozitivelor aflate la dispoziţia Poliţiei de Frontieră din România.

"Verificarea existenţei sau inexistenţei plf nu va afecta timpul de aşteptare la frontieră, având în vedere că este citit automat de dispozitivele noastre", a adăugat Bădilă.

Ce se întâmplă dacă e nevoie de carantină
 "Dacă persoana a completat plf şi nu se impune carantina, aceasta trece prin punctul de frontieră fără alte măsuri, dacă persoana a completat plf şi se impune carantina, în funcţie de zona sau ţara din care vine, Direcţia de Sănătate Publică dispune măsura carantinării. Măsura se comunică judeţului în care se duce la îndeplinire măsura carantinării, iar locaţia se va verifica de către structurile de ordine publică", a spus Bădilă.

El a mai arătat că dacă persoana nu a completat formularul şi se impune carantina, în funcţie de zona sau ţara în care vine, DSP dispune măsura carantinării, iar persoana are obligaţia legală de a completa în termen de maxim 24 de ore de la data trecerii prin frontieră, în caz contrar, DSP, conform legii, dispune sancţionarea contravenţională.

"Subliniez că, în situaţia în care se constată că persoana care s-a prezentat în punctul de frontieră nu a completat formularul digital, i se permite intrarea în ţară, dar are obligaţia legală să completeze acest plf în termen de 24 de ore.

Nerespectarea acestei obligaţii de a completa formularul digital de intrare în România se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei. Precizăm că în oricare din aceste situaţii, pe sensul de intrare în România, la control participă şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea efectuării triajului epidemiologic", a mai adăugat comisarul-şef Fabian Bădilă.
malikafashion.ro

Postări populare

avon.ro

Etichete

2024 2025 abonare accesorii aeriana aeriene aeroitalia aeroport agentii airbnb airconnect airlines ANAF ANCOM angajati aniversara anulat anulate aparate aplicatie asigurare asigurare medicala aurel vlaicu auto autobuze autorizate avantajoase aventura avion bacau banca comerciala romana baneasa benzinarii bilete booking Brasov bucuresti buget calatorie calatorii campanie card CASCO castele cazare certificat circuit cocktail bar companie compensatii competitie concediu concurs conexiune conexiuni cont Corfu coronavirus corp cosmetice covid craciun Creta croaziere crypto cumparaturi despagubiri digital DiscoverEU dispozitive drum dubai early booking echipamente ETIAS europa exterioara familie federatia patronatelor din turismul romanesc festival financiare fizice flylili formular franta gelato bar george germania Ghimbav gift card gratuit gratuite grecia henri coanda HiSky hotel hoteluri i unie 2022 ieftine inchiriere InfoCons ingrijire inot inscrieri intarziat intarziate interioara intrare Irlanda de Nord italia ITP iulie 2021 iunie 2022 jumbo kit laguna laguna park Lefkada libere litoralul litoralul pentru toti localizare mamaia Marea Britanie marea neagra masina moneyback muzica neptun newsletter NFT obligatoriu octombrie 2022 oferte omicron online otopeni par parcuri de distractie paris parteneri pasager pasageri pasaport pensiune pensiuni permis persoane personala peru pet-friendly pierduta pierdute piscina plaja planificare platforma plati playa9 PLF pool bar portal prima privat program promotii RCA recomandari reduceri redus refuz imbarcare Regatul Unit reglementare reguli revelion revolut revpoints rezervare rezervari rezidenta fiscala roaming roma romania rules safe travel salariati sands of therme Santorini sarbatori Schengen sejururi service servicii sfaturi sibiu spa spania stabilire stat stays strainatate tara tarife tarom taxa taxe tehnologia ten tenis Thassos tineri townhouse boutique travel tren tunisia turism turkish UE UK unitate untold utile vacanta vacante verificare viniete voucher Zakynthos zbor zboruri zile